Apai sa bagam fara limite. Sau…. sa ne dezorganizam viata cit mai mult, sa lasam toate obiceiurile bune, ca sunt perimate, sa mincam cit se poate de dezorganizat, ca sa ajunga organismul, saracul, sa creada sa nu mai primeste mincare, si cind primeste sa o stocheze bine, ca cine stie….

Apoi, vedem atitea emisiuni cu micare, de parca asta e scopul vietii, a pregati mincarea, a o face atit de amestecata, ca sa nu mai recunoasca organismul nimic din ce e acolo. Pregatitul mincarii a devenit si el exagerare, si in loc de a fi o actiune din drag, pentru a hrani, a te ingriji de cei dragi, devine un scop in sine. Organismul ajunge sa nu mai recunoasca ce ar avea nevoie, ca sa ceara, prin pofte si sa se echilibreze natural. Ci primeste un amalgam, pentru care s-a cheltuit mult timp, mult stres, mult… prea mult din ce nu e necesar.

Apoi, sportul national. Cure, mincaruri de regim. Regim ne-impus, dar auto-impus. Ca sa aratam bine. Sa fim toti la fel, sau cel putin ne caznim, sau ne chinuim.

Apai dar, frumusetea sta in diversitate.

Inteligenta sta in a cunoaste limitele, in organizarea normala a vietii, in bunul simt si dreapta masura.

Nebunia sta in dezorganizare, in alergatura fara noima, in agitatia continua, in a nu mai avea limita, in dorinta de a etala, orice, trup, materie, sau chiar cu cele bune ale tale, care sunt bune atita timp cit nu fac obiectul etalarii.

Anunțuri