Priviri absente

Lasă un comentariu

Priviri fixe, ochi nemiscati, fara voiosie, fara alergare in cuprinderea imprejurului, priviri impietrite, cu focus intr-un punct, asa cum a fost invatati ochii sa stea in ore si ore si zile si ani de privit intr-un punct – in punctul luminos al ecranului, in punctul de focus, de interes. Priviri moarte, blocate in nemiscare.

Mai vezi priviri vesele, dar rareori, oameni care lucreaza cu oamenii, oameni care lucreaza cu natura, pentru a o modela sau a o stapini. Rareori vezi priviri vii. In marile aglomerari unde oamenii lucreaza cu punctul luminos, cu punctul de focus, vezi priviri nemiscate, priviri moarte, impersonale, absente.

Si ne nu ajunge cit stam de privim punctul luminos al ecranului, nu ajung orele, zilele, anii, ci ne legam privirea doar de asta. Dupa orele de lucru cu punctul de focus, vin minutele, zecile de minute de privire a punctului si mai mic de pe telefon, sau de pe ecranele ce vor sa substituie cartile.

Si stam cu privirea fixa. Cind e sa ni se ia acel punct de focus, privirea e stearpa, ochii sunt absenti, creierul sta sa se refaca dupa aglomerarea care a alergat sa ii intre in sinapse, nu mai are inputul care sa ii declanseze legaturile, in lipsa stam si vegetam, in lipsa parca se lipseste si viata. Robotei cu privire pierduta, robotei care isi petrec lumea in virtual, dar care nu mai au viata, nu mai stiu ce inseamna a trai, nu mai stiu care sunt adevaratele valori, si ceea ce conteaza. Priviri absente, minti orbite, suflete impietrite.

Se cred ca puterea mintii e data de cantitatea de informatie care o au la dispozitie, de faptul ca au asupra lor sute, mii de carti, pe care oricum nu le-ar cuprinde?

Se cred ca legindu-se de lumea virtuala, de socializarea ne-reala vor umple lipsa ce o au, vor suplini legatura si prezenta umana?

Se cred ca accesul la informatie, la cit mai multa informatie le da intelepciune, le da posibilitatea de razbatere?

Reclame

Stresul

Lasă un comentariu

Sa revenim la subiectul asta, subiect inepuizabil, si poate din ce in ce mai ardent, caci mediul, factorii de mediu vor genera un stres al limitelor organismului, al firii, al andurantei noastre.

Tot ce depaseste posibilitatea de a indura, de a accepta, de a-l asimila fara durere, ca factori externi, sau ca asteptari interioare, tot ce depaseste devine un factor de suprasolicitare a definitiei noastre interne.

Cum sa razbim cu acest stres care ne imbolnaveste, ne epuizeaza, ne slabeste puterea sufletului caci ii alocam acestei lupte mai mult decit e nevoie?

O masura ar fi sa privim si sa primi totul cu ochi de copil. Un copil nu stie ce e stresul, el se bucura de toate, are limita acceptabilitatii foarte mare, raspunde pozitiv la orice provocare si o imbratiseaza, nu se supara, nu imbratiseaza Nu-ul, nu se blocheaza, ci doar se bucura.

Era o expresie: cine nu are batrin sa-si cumpere. Ei bine, cine nu are copii – de la care sa invete – …

De la copii inveti ce e bucuria, ce e descoperirea, ce e increderea. De la copii se poate invata cum sa te lupti cu stresul, prin bucurie, prin a vedea prin ochii lor cum vad ei lumea.

Atunci cind privesti toate ca un copil, ai limita acceptabilitatii marita, si limita andurantei, atunci factorii de stres nu isi pun amprenta agresiva asupra sinelui, ci trec si nu te consuma.

O alta masura ar fi sa vedem exact asa cum e natura lucrului, acel eveniment, factor stresant, factor agresiv este in natura lui un element care sa ajute la mintuire? Merita sa acord timp si efort psihic, fizic, nervos pentru o lupta care nu ma ajuta in adevar, care sa ma consume, sa imi epuizeze puterile fizice si sufletesti si mentale? Merita sa alocam atita pentru a birui ceva din care nu obtinem nimic daca l-am biruit, din care iesim oricum invinsi?

Sa vedem adevarata fata a lucrurilor si sa nu mai ne consumam puterile pentru a face fata agresiunilor din factorii stresanti. Cind e sa fim in vijelie, in agresiunea mediului, sa stam calmi, caci nu acolo e adevarata lupta ce o avem de luptat. In acele clipe, daca e, lipeste-ti sufletul de Dumnezeu, si crede Lui. Asa facind vei vedea cum totul trece, cum nu te va mai afecta pina la epuizare lupta cu mediul cu factori stresanti, si vei afla cistig, caci daca in greutati iti lipesti sufletul de Dumnezeu, cu atit mai usor la bucurii.

Stresul

Lasă un comentariu

Peste tot apare acest cuvint, medii cu factor de stres mult mai mare, situatii stresante, peste tot se dau remedii impotriva stresului, sau ceva care sa iti dea un gram mai mare de tarie pentru a nu mai fi afectat de situatii stresante.

Agresiunea mediului, cadrului in care ne trecem viata, agresiuni ca factori stresanti, care intind nervii si testeaza posibilitatea de a indura si accepta pina la peste limite, care ne conduc la situatii de inchidere a sinelui pentru a nu mai accepta acel cadrul stresant.

Se dau remedii contra stresului, care sa iti linisteasca temerile, sa iti dea un gram de nesimtire pentru a nu mai te afecta si a nu se mai reflecta asupra ta cu asa intensitate factorii care ii percepem ca negativi si care testeaza limitele andurantei noastre. Remedii ca sa ne creasca limitele si a putea continua sa functionam in acelasi cadru nociv.

Nu e vorba de adaptare la mediul nou, la factorii de mediu care sunt factori agresivi, caci a lua suplimente alimentare sau pastile care sa iti creasca tie toleranta, nu e adaptare, ci este incercare de crestere artificiala a limitelor de a indura. Cresterea aceasta artificiala mai rau efect are asupra ta, caci deja organizmul se resimte de peste-limitele atinse, iar a-i adormi anumite sensibilitati pentru a o duce mai departe, nu ii face bine, ci mai rau va reactiona organizmul si firea ta.

Mediul contine factori stresanti in sine, factori care se transforma in agresiune asupra noastra, factorii pe care noi in acceptam si ni-i apropiem sunt factori de stres si factori de agresiune. Ne apropiem agresiunile zicind ca fac parte din viata de zi cu zi. Stam in acest cadru, dar luam diferite tratamente pentru a ne creste anduranta, pentru a ne anula sensibilitatile, pentru a ne creste putinta.

Zicem ca astea ne ajuta sa razbatem, ca ne ajuta sa ne ducem traiul in acest mediu, ca ne ajuta sa ne adaptam.

Asa zicem noi, insa nu ne adaptam, caci mediul agresiv care depaseste anumite limite ale tolerantei ale acceptabilitatii noastre, nu il facem mai agreabil, mai acceptabil prin pastile de nesimtire. E ca si cum ne-am da in cap, noi, noua insine. Nu ne facem mai adaptabil ci de infringem sensibilitatea, delicatetea, blindetea, le infringem prin a le da un gram de nesimitire, necesar pentru a trece prin factori agresivi.

Sa fugim, nu avem unde, sa ne ascundem nu avem cum, sa ne intarim, fara a ne distruge delicatetea si sensibilitatea nu avem cum.

E cadrul si locul care ne face sa ne dam seama ca ne-am facut din lume un loc de nelocuit, un loc care ne agreseaza sau la care trebuie sa raspundem pentru a ne adapta prin a ne creste gradul de nesimtire si de nepasare, un loc in care sensibilitatea nu mai e un atuu ci un dezavantaj.

Si ce sa facem in acest caz? Sa ne auto-handicapam sensibilitatea si blindetea? Sa devenim nepasatori si nesimtiti ca sa nu ne mai afecteze agresiunile, adica sa margim limitele tolerantei insa in defavoarea noastra?

Bine ar fi sa vedem ca am ajuns la limite, si daca e sa vedem ca suntem aproape de cadere, aproape de slabirea puterilor noastre, sa stam sa ne smerim, sa ne lasam daca e sa cadem – nu mult, ci atit cit sa ajungem sa ne smerim, sa ajungem sa vedem alta valenta a vietii, decit materialul in care ne-am incastrat si care ajunge sa ne sufoce, sa ajungem sa ne pese de adevaratele valori, sa ne pese de ce ne e de folos pentru mintuire. Lasati mediul asa cum e, si nu va schimbati voi sensibilitatea si delicatetea pentru a face fata mediului, lasati-l asa cum e, doar voi sa regasiti puterea care sa va tina. Caci un suflet tare, curat, o credinta de neinclinat, e taria care sa va tina, si nici un vifor nu va va dobori, iar mediul asa cum e va ramine asa cum e, numai ca nu va mai afecta, nu va mai avea putere a distruge din puterea ta.

Sfaturi… corectoare

Lasă un comentariu

Nu gatiti daca aveti machiaj pe fata, sau v-ati cremuit inainte. Aburii care se fac in bucatarie, vor impregna si mai tare toxinele din produsele de machiaj, sau vor interactiona cum nu se poate mai ciudat cu crema de pe fata. Cine sa gatiti, bine e sa aveti fata (nu doar miinile) curata. Si veti vedea – in timp, ce mult ajuta gatitul la tenul dumneavoastra.

Nu va machiati, punind de buna voie chimicale pe fata, oricit de naturale ar fi acele chimicale, nu le puneti de buna voie pe fata dumneavoastra. Sa va machiati daca aveti de ascuns imperfectiuni. Dar si asa machindu-va, va aratati imperfecta pe dinauntru.

Si apoi, de ce sa cautam sa ne aratam asa cum nu am fi, si de ar fi cineva sa ne placa, ne-ar place pentru spoiala pusa pe fata. Si de ce ar fi sa cautam perfectiunea, cind de fapt avem de cautat desavirsirea.

Pasi spre bucurie

Lasă un comentariu

–         da oamenilor mai mult decit se astepta de la tine, si da din tot sufletul

implineste asteptarea, dorirea lor, dar depaseste-o, si ce e mai mult decit ar fi, va fi sa-ti fie tie spre bucurie

–         sa nu crezi tot ce auzi, sa nu te increzi in oameni, sa nu iti ranesti singur credinta ta, ci increde-te complet si fara indoiala lui Dumnezeu

–         cind e sa iti ceri iertare, priveste omul in ochi, caci altfel mincinoasa e cainta ta

–         judeca-ti succesul dupa posibilitatea ta de a darui, dupa disponibilitatea ta de a te darui in nevoia altuia

–         bucura-te cind e sa ajungi sa faci dupa voia altuia, caci fara grija va fi implinirea acelei voi

–         nu gindi rau, de nimeni, si de nimic, nici de amintiri trecute, nici de cele viitoare, caci a gindi de rele nu e de la Dumnezeu

–         casatoreste-te cu un om cu care iti place sa discuti, care te face sa zimbesti chiar de esti in cele grele. Cu timpul discutia va ajunge sa fie din priviri si sa spuna totul

–         traieste o viata buna, onorabila, si cind vei imbatrini si vei privi la ea, vei putea sa te bucuri de ea a doua oara

Zimbet greu

Lasă un comentariu

Zimbetul, surisul poate fi fals atunci cind vrem sa incurajam pe cineva, sa asdundem o realitate neplacuta sau grava. Este greu de descifrat din mimica fetei ce se ascunde cu adevarat. Astfel, cind ascundem adevarul despre o boala incurabila la cineva drag, cautam sa o facem cit mai bine. Si cu greu reusim.

Newer Entries